Pauză de gânduri

Casa fantomă din Medeleni April 1, 2011

Filed under: Jour' na! — elenabejinariu @ 1:27 pm

 

 

 

Casa fantomă
din Medeleni

Știam că o să am parte de o Bună Vestire, așa că mi-am luat „uneltele” și am plecat spre stație, oarecum fară să știu dacă e bine în ce direcție am apucat. La ora 9, soarele imi arăta dinții, mai albi ca cei din reclamă, și-mi trimitea oferte de maxi-taxi, toate în direcția opusă.  Dar,
răbdarea mea nu are limite, așa că, vîntul mi-a trimis mașina de care aveam nevoie.

Am urcat și am rostit cuvintele magice:

”-Golăești, la casa lui Ionel Teodoreanu!

 -Nu-l cunosc, cine e ăsta?

 -La Medeleni!”

 

Golăești 9
km –>

Praf mult şi înecăcios, căruţe trase greoi de câte un cal slăbănog şi beteag, care merge 5 metri şi mai duhneşte o dată din toţi plămânii tuberculoşi. Pe stâlpii de la lumină o dungă verrde, te îndeamnă undeva,  nimeni nu ştie unde. Furia Albastră sare pestre gropi ca peste nişte perne cu bolovani, iar copii ce  pasc gâştele lângă iaz, se împing la deal şi la vale pe o bicicletă cu o roată desumflată.

Pe drum nu vezi ţipenie de om, dunga verde, coteşte pe un pod, la dreapta, şi se mută ameninţătoare pe un gard de tablă. Primăria,
modestă, din stânga drumului, este însuflețită de câțiva oameni binevoitori. Nea Vasile îl pune în temă pe vice-primar: ”vrea să meargă la Medeleni, la casa lui Teodoreanu; eu nu ştiu dacă mai este ceva acolo”. Repede un coleg îl apostrofează: ”cum să nu ştii unde e, păi nu e lângă Biserica nouă!? Sigur ştii dar nu-ţi dai seama!“

Biroul Primarului, destul de mic, cu braţul de lemne lângă sobă, fiind pregătit pentru orice glumă proastă a vremii, este împânzit de lume. ”Au
treabă cu pământul, vor să mai treacă pe titlu, se dau subvenţii de 180 de € pe hectar“ spune vice-primarul Mihai Bojoga, un om roşu la faţă, la care vin oamenii ba să-şi scrie pământul, ba să cumpere seminţe pentru culturile de primăvară, ba să ceară sfaturi pentru animale.

Nea Vasile îmi face legătura cu o femeie din Medeleni, care mă duce până la
Biserică. Aceasta  îmi spune că au fost cu o zi în urmă ”nişte domni bine, care au făcut poze la casă, şi pe urmă au
plecat.“ Ea mă duce la moş Zaharia Boz, clopotarul Bisericii noi: “Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”.

Cere  şi ţi se va da

       Oamenii din Golăeşti, la fel şi cei din
Medeleni, sunt foarte curioşi.  Dacă la început eşti privit cu suspiciune, toţi încercând să-şi dea seama care-i scopul tău, la
final bătrânii îţi zâmbesc, te caută cu vie curiozitate, ca şi cum în orice moment ai nevoie, ei sunt pregătiţi să te ajute.

Curiozitatea lor este şi uşor hazlie, mai ales atunci când fiorul îi scormoneşte şi în Biserică, astfel că  vezi capetele bătrânelor, de după uşa neagră
şi grea de la intrare, timp în care Preotul citeşte Liturghia. “O venit la casă, eh… ei tot vin, dar nu fac nimica!” se aude din mijlocul
credincioaselor din fața altarului.

Copiii au lăsat pomenele pe masă şi mă urmăresc, pe furiş, dar, aflu destule zvonuri
de la ei, ” Părintele  o făcut în una din camere o sală pentru praznice, şi lumea face ac’lo praznicele”, ceea ce este
adevărat.

Moş Zaharia Boz, bătrân de 81 de ani, îşi aminteşte că  această casă era de petrecere, aici se întâlneau  boierii şi petreceau
în vacanţe sau la sărbători. ”Dansau şi chiuiau, că chemau ţâgani să cânte, beau vin cu carafe de doi litri şi pe colindători, la Crăciun, îi luau înăuntru le dedea să bea şi să mănânce, pe urmă îi punea să mai cânte o dată, până veneau alţii, şi tot aşa făceau şi cu aceilalţi. Cum
să nu fie şi Ionel Teodoreanu acolo? Dacă îi casa lui, cum să nu fie şi el acolo, şi la Crăciun, şi la Paşte. Apoi, când înfloreau zarzării şi cireşii să
vezi ce bucurie, nu le mai trebuia mâncare că s’ zbenguiau prin cireşi ca nebunii, de dimineaţă, până sara.

Copacii aiştea, aproape de casă,  îşi izbeau în geamuri  crengile pline de flori, şi dimineaţa mirosea aşa de tare, că  de aici şi până la Biserică numa’ miros de flori era. Toată uliţa zumzăia de albine. Copii, oameni, toţi se minunau de parfumu’ copacilor. Ş’apoi cum mai roiau albinele, era puzderie, şi  fetele ţipau, că netrebnicele li se băgau în păr. Da’ ce-şi puneau şi ele flori în păr? Că de asta veanea albinele la dânsele.  Şi la Paşti, lăsau uşile şi geamurile deschise şi se duceau după lumină. Da’ şi sara şi dimineaţa mirosea a flori, că veneau acasă mai mult dupa miros. Teodoreanu cel bătrân a mai avut o casă în mijlocul satului, pe aceea a vândut-o când o fată li s-a înecat în Prut.  Casa aceea a luat-o, atunci, cu bani de argint,  un unchi de-al meu, aşa îmi spunea mama.”

Bătrânul miroase a tămâie și a mir. Este clopotarul Bisericii  “Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Medeleni, şi tot el se ocupă de altarul ei. Timpul i-a gârbovit spatele, dar de sub sprâncenele stufoase şi groase, ochii îi joacă în cap ca două mărgele de sticlă ca apa. Urechile îl ajută tot mai puţin, dar fie că înţelege sau nu, gura îi râde fără să vrea şi limba îi arde cerul gurii, aşa că mai mereu glumeaște: ”mă cheamă Zaharia, de la zahăr!“ Biserica, fără finisaj exterior, te uimeşte în interior, cu strălucirea celor două policandre aurite, de 80.000 de lei. După slujbă, bătrânele satului, mă întreabă cu blândețe: “Maică,  şi de ce ai venit tu aici? Aşa-i că vroiai să vezi casa? Au mai fost şi alții să o vadă, dar au  plecat așa cum au venit. Adevarul este că e multă mizerie. Am fost la primărie şi mi-a spus primarul, să facem  noi curăţenie, să ne adunăm şi să punem mâna la treabă!”

Au început să plângă, le dor bătrânețele, și pe ele și pe moșnegii lor, alinarea o găsesc doar în Biserică: “noroc că mă ajută Dumnezeu să vin la Sfânta Biserică!”.

 

Le înghite pământul

Liliecii s-au sălbăticit şi cresc la grămadă,  care cum apucă, trăgându-te în jos dacă vrei să treci prin ei. Îţi sar în ochi, îţi zgârâie faţa şi mâinile cu ciudă, pentru că nimeni nu-i îngrijeşte şi curăţă. Pământul,  un răzvrătit, rotogoale, rotogoale ţi se pune în faţă, şi te aşteaptă,  într-o linişte încremenită de sunetul clopotului,  lung şi dureros, ca sunetul săbiei trecute prin piatră.  Nimic din ceea ce vezi nu este ceea ce pare, pământul parcă îţi întinde capcane, ca într-un final, să poţi simţi, în nări,  mirosul greu, de lut stătut, ori să-i măsori greutatea în palmele-ţi înroşindu-se. Pământul înghite tot ce oamenii dispreţuiesc, o fântână neacoperită şi nefolosită, pe care sătenii o ştiu, dar nu o mai găsesc, dispare printre bălării.

Pomul deosebit din curtea casei  lui Ionel Teodoreanu, îi face pe copiii, femeile şi  bărbaţii din Golăeşti să se mândrească cu el, deoarece este unic în România. La început a fost cultivat doar în apropierea Texasului şi a Arkansasului, pe un sol roșiatic-lutos, în albia Râului Roșu, ori de a lungul pârâielor cu sol fertil și profund, în care să-și înfingă rădăcinile. Înconjurat de apă sau în apropierea ei, pomul surprinde prin înălțime, atingând într-un singur an doi metri, ajungând și la 21de metri. Tulpina groasă și noduroasă, folosită pentru realizarea săgeților, era acunsă de iarba verde care acoperea copacul până la jumătate. Apoi, datorită rezistenței și adaptabilității sale, a fost plantat în întreaga America de Nord şi în sudul Canadei.

La Medeleni, pomul crește printre desișuri, pe lângă garduri, printre  bălăriile uscate și culcate la pământ de vânt. O plăcuță ruginită, răsturnată cu sus-n-jos, lasă să se zărească un nume scrijelit cu un cui. Buruienile dinprejurul pomului te țin în loc, înaintarea însemnând sinucirederea mâinilor, iar mâzgâlitura de pe tabla roșiatică o  citesc liliecii sălbatici şi câte o găină sau vulpe mai emancipată. Pomul crește falnic printre plopii și cireșii din fața casei lui Teodoreanu, deși nimeni nu s-a îngrijit niciodată de el. Din tot ce pământul înghite, copacul este singurul răzvrătit, fără sa-i pese, şi în acest an va da roade. Părintele Ion-Claudiu Stănoiu îmi spune că acest copac a avut ”rol de apărare, pentru că este ţepos, probabil a fost împletit ca gard împotriva animalelor sau a hoţilor. Dar nu ştie nimeni cine l-a adus, că o fi Teodorescu, că o fi un alt boier… nu se ştie.“

Poate este și el un copac-fantomă, poate a apărut, așa, din senin, o sămânță aruncată de vreo fantomă canadiană.

 

La casa dărăpănată nici banii nu trag

 

Casa este vie, spre disperarea unora, trăia în 1922, când Teodoreanu a descris-o în “Uliţa copilăriei”, culmea, era tot acolo, doi ani mai târziu, “La Medeleni” unde altundeva!?  Ca lângă “Casa bunicilor” să stea și ea între cele două războaie mondiale. Au trecut decenii de când e tot acolo, așteptând să se mai scrie despre dânsa. E o casă îndărătnică, nu vrea să piară, chiar dacă e bun public, adică fără nici un stăpân, care să o îngrijească.

Din ulița copilăriei se zărea și casa lui Teodoreanu: ”…e o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg. Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uliţi şi s-a dat la o parte de ele. Năzuia poate să iasă din târg, să se îndrume departe, spre munţi: să fie acolo o potecă prin brădet. Dar au părăsit-o puterile la marginea târgului şi s-a lungit la pământ în dreptul bisericii, câtorva căsuţe liniştite, alături de căsuţa bunicilor şi a noastră. Acolo a rămas.”

Din ulița aceea a satului, care mergea până în faţa casei lui Teodoreanu, a rămas acum o potecă îngustă pentru găinile și sălbăticiunile care vin să le mănânce. Casa se pierde printre bălării uscate și încurcate între ele, un horn hrentuit abia se zărește printre crengile cireșilor și ale plopilor, iar ușa putredă, larg deschisă altădată, când își aștepta rubedeniile și copiii,  e ferecată cu un lacăt nou-nouț.

Casa lui Teodoreanu nu are nevoie de un lacăt nou, ea vrea să primească mulți copii, așa cum făcea în timpul comunismului, când era școală. Casa
lui Teodoreanu vrea să le arate românilor că niciodată nu s—a dat bătută, pentru ei, să nu uite cine sunt, să nu uite de ea, de Olguța, de Dănuț, de
Monica și de Ionel Teodoreanu.

Teodoreanu nu are nici o legătură cu casa de aici! Acum este casă de prăznuire în una din
camere. Noi suntem stăpânii, să zicem așa, de drept, noi ne folosim de ea, nu vine nimeni să se intereseze! A fost acum trei ani un nepot de al lui Teodoreanu, a fost la moş Zaharia şi pe urmă la casă, s-a uitat şi a plecat.”
spune părintele cu glas puternic, de parcă ar vrea să se convingă mai întâi pe el însuși, apoi pe mine.

Florile de zarzăr, ulița către casa bunicilor și moșia care l-au inspirat pe Ionel Teodoreanu sunt în mintea celor ce l-au citit, și a câtorva săteni, printre care și Moș Zaharia.

 Dintîi a fost zarzarul de la fereastra bunicilor, si abia apoi fetele de la atitea uitate ferestre ale tineretii din dulce Tirgu’ Iesului. De atunci, de la bunici, zarzarul a inflorit de multe ori in paginile mele, incepind cu ale Ulitei Copilariei Medelenilor, si apoi cu ale altor încercari de a-mi ucide moartea. Unora le-a fost drag acel pom in floare. Dar urzica altora a zîmbit cu dinți. Zarzărul literaturii mele nu e o metafora sau o obsesie în floare (cum crede otetul bietilor destepti), ci dorul de zimbet al unei grele melancolii…zarzărul de la fereastra bunicilor înflorise peste noapte, rîzînd o dată cu
zorii, nou. Raiul începea cu el, sub cerul albastru, în murmur de albine.
Zarzărul de la fereastra bunicilor a fost întîia mea mirare. Numai în somn (uneori), amintirea sfișietor de fragedă a fetelor moarte de timpuriu da inimii astfel de atingeri
“.

       Casa din Medeleni, subiect de dispută economică între primar și preot, fiecare dorind să obțină câștig și prestigiu. Dacă primarul vrea să îi redea strălucirea de altădată, cel puțin așa spune, preotul vrea să o transforme în Casă de Prăznuire, folositoare întregii comunități.

Îmi pun întrebarea dacă ar fi fost a lor, n-ar fi revendicat-o? Dacă ar avea act, copiii, la mână, ar fi venit de mult să şi-o ia. Casa lui Teodoreanu a fost la Iaşi, dar au demolat-o şi mai este una în celălalt Medeleni. Nu trebuie să deformăm realitatea!”

O realitate pe care doar părintele o vede, ceilalți îi văd pe cei trei năstrușnici cu se joacă printre cireși, cum se fugăresc și cum intră seara în casă, în casa luiTeodoreanu. Casa din care cărămizi peste cărămizi se odihnesc acum  în zidurile caselor din sat, bârne de lemn sunt fundațiile cotețelor de găini și ochiutile de sticlă  stau arunca pe cine știe unde.

Crivăţul iernii a desprins tencuiala de pe zidul din spate, oricum, nici celelalte nu sunt mai de Doamne-ajută!Prin acoperiş soarele, luna, vântul şi ploaia întră fără stinghereală, într-una din camere. Geamurile cu scândurile anti-furt, bătute de omenii de la Biserică,  râd ca nişte guri fără dinţi. În interiorul camerelor, pe lângă ce a căzut, din ceea ce se numea odată,  pod, sunt trântite materiale de la construirea bisericii noi. Iar ca tabloul să fie complet paharele de plastic şi sticlele de ţuică  stau pe pervaz, dovada parastaselor.

”Casa Teodoreanu“ , fostă Şcoala Medeleni, casă de prăznuire, asta îşi propune să facă preotul din ea. ”Doar dacă Primăria Golăeşti o concesionează Bisericii din Medeleni, altfel nu putem băga banii Bisericii într-un lucru care nu-i al ei.” mai adaugă părintele Claudiu Stănoiu.

Aleluia, aleluia, aleluia…

Biserica Pogorârea Duhului Sfânt, monument istoric, constriută pe la  1845 de boierul Alecu Donici…”, străluceşte în soare. De la Casa Teodoreanu până la ea,  aceeași uliță, ruptă de ploi și arsă de soare, te îndrumă cu grijă. În jurul Bisericii vechi, mormitele au căpătat miros fin de viorele. În dreptul altarului mireasma pare să fie mai puternică, este credinţa, cu miros de viorele!

Stejarii bătrâni şi groşi că-i cuprind patru băieţi vânjoşi, “au fost sădiţi în timpul lui Ştefan cel Mare”  se aude, în continuare, glasul părintele
Claudiu Stănoiu, spărgând liniștea luncii, în timp ce moş Zaharia zumzăia ca o albină, prin curtea bisericii, îndreptând ce a mai rămas din mormintele oamenilor din Medeleni. Printre crucile din lemn culcate de vânt,  răsar covoare de iarbă, viorele şi păpădii. În umbra stejarilor, muşuroaiele de furnici păreau nişte munţi uriaşi, care țineau calea floricelelor, ferindu-le de lume.

Soarele şovăia să intre prin cele două ferestre dreptunghiulare, de afară, în naos. Lumina filtrată se strecura  firavă printre pânzele de păianjeni, căzând în cascade peste chipurile din icoane, chipuri ce poartă trăsăturile oamenilor din zonă. Moş Zaharia mă cheamă să-mi arate altarul cu uşile vechi, pictate pe foiţă de aur. Mâinile, mâinile aspre și bătătorite de la atâţia ani de muncă, ating  cu gingaşie comorile bisericii: uşile,
icoanele, crucea şi cădelnița ştergându-le de praf.

Întunericul îți dă fiori înăuntru, contrastând puternic cu lumina și bucuria de afară.; am ieșit toți trei și, în urma noastră, lacătul și-a închis comoara de Biserică.

 

 

La Medeleni,

Sfârşit.

 

Imaginile din roman  îmi revin chiniutor în minte: uliță, casă, alee, zarzări, uliță, Biserică, uliță, flori, cireşi, casă! Teodoreanu!Casa
lui  Ionel Teodoreanu.

Moș Zaharia  are de aranjat câteva în altarul Bisericii noi, ca un apostol pregătește mirul și tămâia pentru Duminică. Atent, așează totul în ordine, își face cruce și iese din altar, ”să mai vii, să mai vii pe aici, poate o să mai trăiesc și o să mai stăm de vorbă, da’ tu să mai vii!” Părintele merge la Golăeşti, aşa că mă scuteşte de mers pe jos, ba mai mult îmi dă şi o istorie a celor două Biserici ”pentru documentare“. Din ulița umilă și neștiută, ulița de margine de târg, ajung în ulița mare, care se aburcă în drumul prăfos și răzvrătit, cu pietriș, cu gropi,  cu tot.

Furia Albastră bârnâie ca un mort în ultimele clipe, urc. Tinerii din autobuz au aceleaşi reacţii precum sătenii, intrigaţi
şi curioşi:

”-Unde ai fost ?

-… nu știu., dar, era un loc cu o casă, una veche,  şi o uliță, și
zarzări,  și  flori de cireşi, şi iar o casă, dar nu știu
dacă erau aceleași…”

Autobuzul pleacă din staţie stârnind un nor de praf  care acoperă centrul comunei, cu Primărie, cu oameni, case şi maşini. Gustul de praf e amar,
pietrele mutate de roţile maşinii mă hulesc şi-mi strigă ruşinea de a nu fi făcut nimic. Drumul înverşunat te poartă ca în căruţă, iar troiţa  încuiată, e alt semn pentru casa  pierdută-n bălării, ca un Sisif care-şi acceptă pedeapsa.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s