Pauză de gânduri

1. September 6, 2011

Filed under: Graphème — elenabejinariu @ 7:21 pm

O rază pierdută, în derută sparge întunericul camerei, patul se transformă într-un hamac, cort, ori rucsac și cei doi își caută mâinile cu ochii încercănați și cu mintea aburind de vodkă. Mana lui o caută încet pe a ei, nu vrea să o trezească, dar vrea să-i arate că e acolo, și vrea să se asigure și el, că ea, ea este acolo. Ora cinci face ca el să se trezească, să se împingă în ea, să-i arate că s-a trezit, pe ea visul o poartă prea departe ca să-i dea importanța cuvenită.  Maică’sa ia pus numele Maya, dar taică’ su a râs și a
spus:”Mai lasă-mă, un nume mai urât nu știi? O să o cheme Alexandra!” Știa că nu ăsta e numele ei, și că ea nu îi spusese degeaba Maya, așa că în vis își spunea Maya și uita de restul.

Cinci și jumătate, ceasul nu se auzea, mâna aceea caldă o ținea strâns, poate prea strâns, dar nu voia să-i vorbească. Simpla articulare a unui sunet îi făcea rău, rău de cap, prefera să spună tot cu gura și ochii închiși. Am trei ani de când visez același vis, și în fiecare noapte parcă se mai adaogă încă un capitol la el. De parcă crește și trăiește cu mine, ce nu înțeleg e faptul că mă opresc ca proasta acolo, în mijlocul drumului, mă prind de ceva, îi văd că vin și strig MAMAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!
Dar nu se aude nimic, nici un sunet nu-mi iese din piept, și-mi tot trag pumni să-și revină, să pot să o strig, să mă apere, dar nu pot! Și mă duc dracului în jos fără ca ei să mai ajungă la mine, și cad așa de repede și de amețitor că
pupilele mi se transformă în piele, piele grosă și nu mai văd, și un uruit nebun îmi sparge urechea dreaptă ca o bucată de gheață spărgând corpul unui nou-născut. Dar nu îmi curge sânge, doar că nu mai aud și plâng în hotote, plâng prin pielea groasă fără să văd, să țip, sau să aud.

În vis nu mori, dar ajungi așa de aproape că toată ființa-și luptă cu dușmanul și te trezești cumplit de speriată, cu inima bătând
ca o tobă de heavy metal, iar mâna  ți-e agățată de căldura lui.

-Ce ai visat? Mă întrebai unde e mama.

-Da? Chiar am întrebat? Și ce am mai zis? -pentru ea- bine că nu am putut să stig acolo, să vină mama, mi-am găsit aici, de parcă
aici aveam eu nevoie de ea.

-Atât ai zis:”Unde e mama?” și te uitai la mine cu niște ochi mari și sclipitori, de parcă aveai fosfor, o clipă mi-ai dat fiori, arătai
de parcă erai hăituită.

-Ehh, un rahat de vis, nici nu știu ce am visat! Am să o sun pe mama dimineață.

Cum ar fi dacă aș muri, în vis? Parcă o dată am visat că mă îngropau, și eu iarăși plângeam fără să mă aud, văd, strig. Dar pe ăsta nu-l țin minte, și mai sunt încă vreo trei care-s vagi tare… Ducă-se-n….. de vise!

-Auzi, dar tu de ce nu visezi!? –rupe tăcerea furioasă- de  ce nu visezi, îh?

-Poate că visez dar nu-mi mai aduc aminte ce am visat.

-Ești un norocos, și ca să-și ascundă ”fața”, că mă ai pe mine! De asta nu știi ce visezi, că eu-s pastila ta contra viselor, le alung
una-două! – spune râzând în timp ce-l sărută. Le alung de tine, dar le trag în mine și mă înfricoșează de două ori mai tare, ar trebui să te las să ai visele tale, mai bine mă chema Maya! Făceam ce voiam cu visele, și cu viața, și cu moartea, ce simplu era! Dar nu! A trebuit să îmi spună Alexandra!

-De ce nu ne întreabă nimeni cum vrem să ne cheme? Poate nu ne place ce nume vor să ne pună, să ne lase să alegem noi singur. Uite așa, să nu ne scrie nimic în certificat, până când nu putem vorbit și înțelege, sau mai bine până când nedăm seama ce nume vrem să avem. Așa ar fi toată lumea mulțumită, zic eu.

-Și cum să te strige până te decizi tu cum să te cheme? La tine ar fi durat cred că toată viața, la cât de repede te hotărăști tu! -râde, și o sărută pe frunte-  să nu te superi, dar tu nu te poți decide cu ce să te îmbraci prin casă, ori dacă să mergem să ne plimbăm sau nu, apoi să-ți alegi un nume, asta ar fi groaznic, cred că  nu mai eram cu tine, cine știe ce nume ciudat aveai!

-Maya, m-ar fi chemat Maya, și ăsta ar fi fost primul nume pe care l-aș fi spus, în loc de mama aș fi spus: Maya! Așa că nu mă mai lua la mișto. Își smulse mâna dintra lui și se întoarse pe o parte, cu spatele la el.

-Auzi, tu mai știi cum m-am dezbrăcat, sau m-ai dezbrăcat tu? Iar nu țin minte, știu că am vorbit cu șoferul de pe taxi despre fotbal, și că am urcat înaintea ta din cauza  șobolanului de la parter; pe urmă ce am făcut, am făcut ceva…?

-Nu, n-am făcut nimic, am râs nu știu de ce, ți-ai aruncat pantalonii pe jos, la fel și cu sutienul și tricoul și ai adormit  brusc. Când ți-am adus apa, pe care mi-ai cerut-o, dormeai cu fundulețul la mine.

-Aha, e bine. Mai dorm, e abia șase, până la zece mai este. Strânge-mă-n brațe, noapte bună!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s