Pauză de gânduri

Ochelarii lui Proust November 15, 2011

Filed under: Jour' na! — elenabejinariu @ 7:23 am

 

  • nu-i uita pe Dolci dacă vrei să ai noroc 

Se spune că la început erau cea mai bună modalitate de a intra în club drogat, fără ca cei din jur să-și dea seama. Cu timpul, această nevoie, prin imitație a devenit o modă, ca mai apoi aceștia să reprezinte personalitatea purtătorului. Devin un obiect sacru, o amuletă, o amintire neprețuită de la fostul iubit pe care îl adori, oricum ceva de nedespărțit. Așa ajungi să stai cu orele în fața oglinzii, în încercarea disperată de a asorta ținuta predominant portocalie, cu ceva bej și puțin verde, ori coafura cât mai ternă, pentru ca ei să aibă expunerea cuvenită.

 

Acei ochelari de soare pătrățoși, cu ramă mare verde, sunt mai importanîi decât patul în care dormi, micul dejun, vorbitul cu mama la telefon sau cititul unei cărți. Ei au căpătat astăzi valențele unui “propre soi” pentru cei osândiți, care se identifică amintirii ce o depozitează, a acelui timp și parfum bărbătesc. Sunt precum madlenele lui Proust, îi atingi și dintr-o dată onomastica, tortul, bucuria și iubirea de atunci îți năvălesc în minte.   

 

Dacă într-o zi îi uiți acasă pe noptieră, te întorci, chiar dacă ai ajuns la locul întâlnirii și lumea este grăbită. Nu poți merge nicăieri fără “Dolci”, ei fiind  cei care te fac să dormi toată noaptea în aceeași poziție, cu mâna pe ei. Amorțeala și durerile de spate de a doua zi sunt nimicuri dacă ei s-ar supăra, căci, apoi, când îi vei purta, chiar și în zilele ploioase, vei fi urmărit de neșansă.

 

În club lumina îți poate juca feste, ochelarii își fac treaba, doar ceilalîi, care nu fac difereța între cocalari și tine, care-i ai mai presus de orice pe Dolci, te fac să îți pierzi răbdarea și să pleci.

A doua zi, iarăsi te asorteze cu ei, te pregătești să ieși la plimbare, și-ți dai seama că:”Nu știu unde-s Dolci! Nu-i găsesc!”urlând prin casă ajungi la oglindă. Dolcii îți sunt pe cap.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s