Pauză de gânduri

Nu ma lăsați să vă conduc mașina! February 26, 2012

Filed under: Cu sau Fără Rost — elenabejinariu @ 11:35 am

Aseară am visat că trebuia să merg cu mașina la Aeroportul Otopeni, și mă tot întrebam cum o să ajung eu la timp și în viață acolo.

Deși am de ceva timp carnet, lipsa unei mașini pe care să o conduc, mă face vulnerabilă în fața prietenilor care, atunci cînd sunt prea beți – și își dau seama de asta – mă roagă să îi duc acasă. Semnul lor de avarie este reprezentat, de cele mai multe ori, de faptul că îmi văd, de sub masă, numai panfofii, și atunci mă trezesc cu cheile în mână, fără vreo indicație asupra locului unde este parcată mașina. Ideea este că trebuie să pornim la drum.

Primele secunde la volan sunt cruciale, parcurg tot traseul în minte , știu unde o să schimb din a treia în a doua, si din a întaia în a doua. Nici un gând la patra, sau a cincea! După lungi manevre de dat marșarier, ies din parcare, în timp ce toți râd  ținand mâna la cap, gândesc că dacă-și țin capul în mâini o să mă vadă mai bine.

La prima intersecție, roșu, moare motorul, îl repornesc, îl înnec din nou, dar mașina pleacă de pe loc, după ce taximetristul din spate,  mă claxonează și îmi umple frigiderul cu bunătăți. Treptele de viteze sunt greu de găsit, aici am o scuză, mașina nu-i prea nouă, sau prea bună. De asta mă asigură și Dan, proprietarul ”Furioasei”, care îmi dă indicații cum s-o bag în a treia.

După alte câteva intersecții semaforizate, la care timpul meu de oprit și repornit motorul se îmbunătățea considerabil, băieții au găsit de cuviință să mă încurajeze, cântându-mi bolborosit: “Drumul e scurt și tare aș vrea, s-ajung viu la casa mea!”

Ceea ce s-a și întâmplat, numai  că eu a trebuit să merg pe jos, cu o droaie de câini în spate și cu Andrei atârnând de gât.

Mi-am adus aminte -în vis, căci totul este în vis- de asta, așa că m-am apucat și am făcut o prăjitură pe muzica celor de la Compact. Apoi, cu prăjiturile lângă mine, m-am urcat în mașină și am ajuns la București extrem de repede, de parcă aș fi mers cu 200 la oră. Oricum, Bucureștiul era 500 de metri la dreapta, după Metalurgie.

Drept este că visul era extrem de real, chiar și secvența cu așa-zișii prieteni ai mei, cel puțin numele sună bine, iar ei… hmm🙂 . Nu-mi dau seama însă ce job aveam de mă puteam bucura de o mașină se serviciu, și mai ales de reședință în București. În orice caz nu m-ar deranja să visez și partea a doua, pentru a-mi clarifica cât de bune erau prăjiturile alea, mai ales că arătau foarte bine. Cel mai mult îmi pare rău că nu le-am gustat, pentru că am stat atât de mult -în vis-  ca să le prepar😦 .

Cât despre condusul mașinilor altora, am mai făcut asta, dar  aș prefera, pe  viitor, pentru binele tututor, dar mai ales al mașinii, să nu-mi fie încredințată vreuna spre condus acasă. Cel mai bine ar fi să alegem din cele două posifibilități: fie chemăm un taxi, fie cheltuim banii de taxi pe soluții alcoolice și așteptăm să se facă 5 dimineața, ca să plecăm acasă, cu nașu’, cu tramvaiul.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s