Pauză de gânduri

Cinci generaţii de perle July 7, 2012

Filed under: Cu sau Fără Rost — elenabejinariu @ 7:27 am
Tags:

Deoarece astăzi liceenii vor primi rezultatele de la “examenul maturităţii” am găsit de cuviinţă să structurez o antologie de perle de la BAC. Căci, de cinci ani încoace, mintea nu le/ne mai tace.

Din 2008 până în acest an s-au strâns peste 15 pagini de perle, preferatele mele din fiecare an vor fi bolduite. Deşi este destul de mult de citit, aşa cum spunea un elev din generaţie cu mine (2010): “Este bine sa mai si citesti, decat sa tai frunza la caini degeaba…”. :))

Pe lângă asta, râsul e garantat! :)

 

 

Bacalaureat 2008:

“Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cat o carte groasa, si are atatea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intalnesti cu ea si in final”;”Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amandoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris intr-un fel si celalalt in alt fel”.“Spanul a fost pentru Ion Creanga un model de personaj nenorocit pe care l-a   urmat toata viata”

“Basmul cult isi are originea in cel popular de la care autorul preia tiparul   narativ, dar reorganizeaza elementele stereotipi.”

“Ghilimelele apar numai atunci cand vorbeste cineva, chiar si in soapta”;

“Luceafarul e cu o fata pe care o iubesc doi tipi”

“Cuvintele glas si lumina au sens conotativ numai cand se invrajbesc intre   ele”

“Luceafarul este cea mai mare poezie a lui Eminescu, cred ca are vreo suta de   strofe, si acolo e vorba despre o poezie de dragoste pentruca (sic!) exista o   fata pe care o iubesc doi tipi si ea la inceput nu stie pe care sal (sic!)   iubeasca, dar il alege pe celalalt si o doare in cot de Luceafar”

“Pai da, trebuie sa ne dam dupa timp, acum nu mai este vreme de dulcegarii,   de tromboane, trebuie sa stii sa traiesti, sa faci bani, sa ai casa si masina, sa ai un servici usor si banos. Daca te dai dupa timp traiesti bine cum traiesc deputatii” (n.n.: Cerinta era: Scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de randuri, despre timp, pornind de la ideea exprimata in urmatoarea  afirmatie: “Timpul se schimba. Trebuie sa ne schimbam si noi cu dansul”. E. Lovinescu, Opere)

“Adica Ion zacea atat de adanc incat nici nu si-a dat seama ca a uitat lumina aprinsa si era atat de lenes ca nici becul nu la mai sters de praf si de aceea lumina era murdara”; (n.n.: la acest subpunct de la Subiectul   1, cerinta era urmatoarea: Comenteaza in 6 – 10 randuri secventa descriptiva   …. , evidentiind relatia dintre fondul de idei si mijloacele artistice)

“Eminescu a scris Luceafarul pentru ca l-a vazut mai mare decat toate stelele si de aceea ia placut… Luceafarul s-a transformat intr-un flacau pentru ca altfel nu putea so iubeasca pe fata imparatului dar pe urma s-a nasolit treaba pentru ca fata aia iubea pe altul si Luceafarul s-a intors in cer de unde cazuse”;

“Nichita Stanescu este un poet care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in randuri scurte, ca sa se vada ca sunt versuri”;
Poema „Miorita” circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive   tehnice. in balada „Miorita” este vorba de trei ciobani care comploteaza   impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul „Mioritei” a spus ca la cap   sa-i puie diverse categorii de fluiere.”

„Marin Preda a avut viata ca o prada, de aceea a compus “Delirul”. Scriitorii   care se consuma mult, mor.”

„Romanul “Rascoala” este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca incepe   si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera„

„in acest text se analizeaza trasaturile vitelor de la plug, caci aceste obiecte – boul si vaca – sint cele mai valoroase ale taranului.”

Toata lumea stie ca daca vremea se schimba trebuie sa ne dezbracam sau sa ne imbracam. Nu putem sa ne imbracam cu geaca si manusi vara si sa stam in chiloti iarna. Doar rusii se duc iarna la scaldat cand sunt minus zero grade   afara. Asa ca Lovinescu are dreptate trebuie sa ne uitam la meteo inainte de   a iesi din casa pentru ca timpul se schimba.

Eu cred ca Nichita Stanescu a fost putin emo. Asa am vazut eu o poza cu el in carte, avea parul in ochi cum are niste fete de la noi din scoala. Nimeni nu le suporta ca sunt ciudate. De ce l-a lasat pe Nichita asta cu nume de fata sa scrie poezii? Nu stiau ca e sensibil?

Harap Alb s-a imprietenit cu un burtos care manca mult de tot si cu un betiv   care nu se imbata niciodata. Şi a mai fost unul care isi lungea mainile si   picioarele ca in filme si ajungea dupe luna. Poate Eminescu a vazut viitorul de s-a gandit el ca exista oameni de plastic care se lungesc

Daca Harap Alb avea muschii mai mari il omora pe tacsu cand sa ascuns sub   pod. Cine la pus sa se imbrace in urs. O cam cauta cu lumanarea Harap Alb   Senior.

Nechifor Lipan statea ” pe spate cu fatza in jos”Profa:In ce tip se incadra Otilia Marculescu?
Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde.
profa:Asta ai citit tu intr-o carte?
Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativaHaiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.

Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit   bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de   daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de   popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

De ce se numeste nuvela “La tiganci”?
Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci.

Profesorul : “Ce stil functional are acest text?”
Elevul: ” Stilul articol”

Prof: cum moare Dinu Paturica?
Elev:…
Prof: A murit intr-un mod simbolic…
Elev:…
Prof(NERVOS): Haide, mai, baitule, cum a murit?
Elev(SPERIAT): L-A CALCAT CARUTA!!!!

Inima este cel mai importatnt organ genital al omului.

Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele   sotului.

In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei,   impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare   contracost.

Vitoria lipan plangea cu lacrimi la gasirea oaselor barbatului sau.

Drumetii veneau la Hanul Ancutei pentru a minca si a bea vin din ulcicile noi   ca alea vechi erau sparte!

Un profesor intreaba o eleva:cine a scris poezia “Luceafarul” la care ea spune Tudor Arghezi.

La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o   persoana imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in scris):”Eu nu mai   scriu scrisori pt k am internet..si pe Paula nici nu o cunosc!”

Detectiva buna,vitoria lipan a descoperit ca sotul ei a murit cu capul   spintecatMihai Eminescu si-a intitulat poezia “Din valurile vremii…” vrand   sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I.Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze…

Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii   ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.

Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.

Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.

Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus:
de ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! Dovada ca azi cel mai intilnit   nume este Popescu.

Poezia “Sburatorul” de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.

Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa.

In “Sobieschi si romanii” autorul descrie cum o mina de plaiesi au rezistat asediului perfid al puternicei armate din Iasi. In final, plaiesii, se predau in mod eroic, lasind cetatea neamtului.

Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la   perfectie.

Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. In “Scrisoarea a treia” se desfasoara batalia de la Rovinari.

Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid.   Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in tot felul, ca   pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant “Tu esti   Mircea?”, domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix:   “Da-mparate!”

Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.

Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in   Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are   de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar   citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita “inspre Dunare, o mina.”

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire.
Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.

Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

În romanul “Rascoala” personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.

Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.

–   Atunci cand un Aprod Purice ii da calul sau, acesta se face movila pentru ca mai tarziu sa ajunga boier.
–   Moromete plecase in excursie sa vanda cerealele.
–   Personajele principale din povestirea “O ora din august” sunt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.
–   Desi s-a ocupat mai mult cu turismul, Calistrat Hogas vorbea latina la perfectie.

Surse: calificativ.ro, e-scoala.ro, apropo.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bacalaureat 2009:

  • „Titlul „înfrigurare” se referă la o răceală corporală…eul liric simte o asemenea răceală cu cea a titlului din cauza iubitei” în plus, „expresivitatea (poeziei – n.red) reiese din felul în care poetul nu renunţă, fiind foarte ambiţios”.
  • Nici Slavici nu ar fi fost prea încântat să afle că „deznodământului Marei are un sfârşit destul de tragic…bătrânul Hubben a fost ucis de Bandi” sau că „Mara lucra pentru a avea bani în ciorap şi viaţă frumoasă pentru Sida”. Iubirea pe care ar fi trebuit să o analizeze într-un text argumentativ pornind de la o frază din romanul „Mara” al lui Ioan Slavici a suscitat la maxim imaginaţia liceenilor clujeni care cred că „acest sentiment, acest mecanizm, rămâne un mister… la care oamenii încă nu au descoperit întrerupătorul”.
  • Eseul pe care ar fi trebuit să îl scrie în ultima parte a examenului pornind de la tema şi viziunea despre lumea reflectate într-un roman psihologic din perioada interbelică le-a dat „mult” de gândit unora dintre liceenii clujeni, care au analizat până în „străfunduri” relaţia de iubire dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela, protagoniştii romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu. Astfel, aflăm că „Gheorghidiu are o discuţie în pipota (în loc de popotă, cantină, n.red) de ofiţeri, iar Ela era o studentă îndrăgită pe tot campusul” şi că „Gheorghidiu merge pe front nesilit de nimeni şi binevoe”.
  • Cu toate acestea, „Gheorghidiu recunoaşte că îi plăceau coacheşele şi se căsătoreşte cu Ela”, iar apoi „divorţează de Ela lăsându-i totul: îţi las casa, cu tot ce e în ea, amintiri… viaţa mea”, probabil în ton cu textele manelelor aflate în topul preferinţelor tinerilor. Tot dintr-o lucrare de Bac aflăm şi că cei doi progagonişti, Ela şi Ştefan Gheorghediu „duceau o viaţă liniştită după filozofia lui Kant”, că „dragostea a apărut între Ela şi Gheorghidiu înaintea celui de-al doilea război mondial” şi că „Ela devine fiţoasă”.
  • Un alt licean o confundă pe Ela cu „Allan”, iar romanul ia o turnură neaşteptată: „Iubirea dintre Allan” şi Ştefan Gheorghidiu între care intervine d-l G. ”. Un alt absolvent însă scrie că „protagonistul este Ştefan Giurgiuvenu” (de la Costache Giurgiuveanu din Enigma Otiliei, de George Călinescu). O introspecţie în acest din urmă roman, ne dezvăluie că “Parpalete (din Enigma O.) avea mulţi bani, era şmecher, nu voia să dea la nimeni şi chiar i-a ascuns pe toţi în pivniţă”.
  • Împãratul avea o grãdinã si în fund un mãr.
  • Zoe si Tipãtescu se iubeau pe la spate.
  • Inima este împãrtitã în douã atricule si douã testicule…
  • Toma Alimos era viteaz pentru cã cu o mânã conducea calul,
    cu o mânã îsi tinea matele si cu o mânã se bãtea cu Manea..
  • Inima este cel mai important organ genital al omului.
  • În cunoscuta baladã Miorita, sunt descrise câteva
    întâmplãri în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnãtoare, si
    un cioban care socheazã prin prostia lui.
  •  Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facã nimic în viaţa lui.
  • Moromete fãcea pârtie pe salcâm ca sã se dea cu sania.
  • “Descrierea padurii este portretul ideal al femeii iubite. Aceasta are gura inghetata, precum strugurii inghetati, si cand o saruta pe buze, simte intre dinti cocoloase de gheata scoase din congelator.”
  • „Iubirea dintre Allan şi Ştefan Gheorghidiu între care intervine d-l G. ”
  • “Prin noapte, poetul a zarit sclipiciul de la pleoapele ei fardate”
  • “Iubirea asta vine de aiurea, te trasneste de mori si te duci urgent pe lumea ailalta, cu tot cu ea”.
  • “Poetului i s-a facut frig de atata dragoste si s-a culcat”
  • “Toamna este rece si licuricii au facut spume verzui de frig pana cand a suras iubita poetului”.
  • “Livada a adormit si s-a incins de prea mult somn”.

Surse: bacul.ro, ingandulmeu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bacalaureat 2010:

  1. “Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeste politicos cu batranii, se saluta politicos pe doctori si pe oamenii de stiinta”
  2. “Cand eram la Viena a picat pe pamant o batranica la intrarea in metrou”
  3. “L-a vazut Spanu si l-a convins pentru a-l face asistentul lui”
  4. “Tema basmului este invingerea dintre bine si rau”
  5. “Personajul e supus unor incercari chiar si moartea”
  6. “Animalele salbatice traiesc in padurea zoologica.”
  7. “Pe Gherila si Senila, Spanul il trimite dupa salata cu gandul ca il va manca, apoi sa aduca si piatra din capul cerbului”.
  8. “Nunta mai tine inca si la ora asta cine trece acolo vede ca au venit luna si stelele, iar el (imparatul) poate sa bea si sa chefuiasca”.
  9. “Personajele vorbeste in modul dialog”.
  10. “Parantezele sunt indicatoare schemice”.
  11. “Apa in general este de forma lighida”
  12. “In Moldova este o veche populatie ca in trecut”
  13. “Rascoala de la Bobalna a inceput pe un deal si s-a terminat in 1438.”
  14. “Toate comitetele au inceput sa se retraga atunci ca sa treaca timpul”
  15. “Centralizarea inseamna ceva care nu lasa pe altul in pace”
  16. “Harap Alb era femeie se imbraca in alb si semana cu Mihaela Radulescu.”
  17. “Daca are omenie, alti oameni se uit la tine un alt ochi”.
  18. “Omenia este caracter moral si definitoriu”.
  19. “Omenia poate dauna cand e perceputa ca mijloc perfid de a profita”.
  20. “L-a vazut Spanu si l-a convins pentru a-l face asistentul lui” (referindu-se la Harap-Alb).
  21. “Harap-Alb a trebuit sa-si ia viata in propria lui mana”
  22. “Cand privesc in al tau ochi ma simt de parca ma sufoc”
  23. “In versurile: ‘Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?’ poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este in gagicareala si ea ii spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul”.
  24. “Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea in poezie si nu ma bag eu in ce a facut el”.
  25. “Cand eroul muri impuscat de nemti pe camp, simti miros de marar si de patrunjel”
  26. “Cand ai gagica maritata, trebuie sa o aperi musai, nu sa-ti pui coada pe spinare…”
  27. “Iorgu de la Sadagora nu are stofa de amorez, ca in loc sa-si apere tipa, el fuge de barba-su!
  28. “E bine sa faci fapte bune, dar nici prea multe bune sa nu fie, ca pe urma o sa fii luat de prost si asta-i cam nasol.”
  29. “Personajul principal din basm a fost alb la inceput, dar s-a facut negru de suparare, ca l-a prins Spanu si l-a bagat intr-o fantana de unde a iesit decat ametit si rob”.
  30. “Prietenii lui Harapi Albi erau inalti de ajungeau pana la soare si luna, iar apoi se faceau la loc mai mici si vorbeau cu tovarasul lor care statea la sol”.
  1. Pentru ca suntem oameni, nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale.
  2. Capitala SUA este Casa Alba.
  3. În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.
  4. Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.
  5. În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.
  6. Lebada moare de cîte ori cînta.
  7. Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.
  8. În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca
    victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.
  9. Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.
  10. În multe poezii Octavian Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.
  11. Zaharia Stancu a scris un roman descult.
    A fost si sef de birou la scriitori.
  12. Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.
  13. Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.
  14. Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.
  15. Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.
  16. Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.
  17. Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.
  18. La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.
  19. Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.
  20. Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.
  21. Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.
  22. Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.
  23. Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.
  24. Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! – citat din “Amintirile” lui Creanga.
  25. La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.
  26. Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.
  27. Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.
  28. Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria, Gheorghita si cîinele lor.
  29. Versul “de la strabunii mei pîna la tine” explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara .
  30. Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.
  31. Eminescu se indeparteaza pentru a lumina dorintele celei moarte.
  32. Miron Costin vrea sa ne arate ca este bine ca din cand in cand sa mai deschizi o carte si sa o citesti pentru ca nu face rau.
  33. Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima.
  34. Eminescu descrie faptele care se petrec la plural care demonstreaza ca tot timpul sunt mai multi.
  35. Este bine sa mai si citesti, decat sa tai frunza la caini degeaba..
  36. Nepoata lui Motoc este furata de oastea leseasca si adusa ca captura.
  37. Creanga a scris povesti ca: “Cocosul babei”, “Gaina lenesa”, “Punguta cu bani marunti”, “Lupul si capra”.
  38. El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.
  39. Ioana îi zise eroului sa-i bage aparatul în priza.
  40. Cînd veni fata, baiatul îi mîngîie pisoiul.
  41. Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.
  42. Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.
  43. Personajele principale din povestirea “O ora din august” sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.
  44. Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.
  45. Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu.
  46. Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!
  47. Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.
  48. În “Amintiri” apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.
  49. Ceahlaul este situat sus pe munte.
  50. Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.
  51. La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.
  52. respiratia este de 2 feluri: resiratie aerobica si respiratie anaeroba!

Surse: realitatea.net, antena3, prosti.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bacalaureat 2011:

1.Tipătescu reia tronul iar Stoici şi Spancioc sunt gărzile de corp

2. Ruxandra îl imploră să renunţe la crimele şi omorurile

3.Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

4.Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!

5.Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea.

6.Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

7.Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

8.Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

9. Palatul lui Procust

10. Perspectiva narativă împerecheată

11. Trăsătura genului epic e prezenţa liniilor de pauză

12. Autoarea Nichita Stănescu

13. “Iona” a fost publicat şi inclus ulterior în Teologie

16. “Ultima noapte de dragoste. Întâia noapte de amor”

17. Iona a fost prins de către peşte, e dornic de înavuţire. În final îi dă ascultare lui Dumnezeu şi va face ce ia spus

18. Aş asuma conştientul în viaţă

19. Setea monstrului de sare

20. “Ultima noapte de dragoste. Întâia noapte de război” este basm

21. “Iona este un peşte care se află în interiorul tabloului I”

22. Sinonim: despărţire – dezbinare (adio)

Una dintre cele mai „originale” lucrări, a fost a unui candidat care a scris la primul subiect, pe puncte:

1.„Lunca-i luncă, iarba-i verde
2. Sunt născut în… şi se prezintă
3. Am fost elev în perioada…
4. Care am studiat profesionala
5. După care m-am înscris
6. Datorită situaţiei materiale
7. M-am angajat la un servis cu profil mec. Unde am muncit 6 ani fără forme legale
8. Încă din 1-4 mi-am dorit să învăţ şi totodaţă să practic această meserie
9. Momentan sunt civil
10. Eu mă consider un om apt de muncă
11. În această viaţă avem de urmat 3 paşi: trecut, prezent şi viitor
12. Voi urma o şcoală cu profil tehnic în care le voi povesti prezentul meu
13. Atât timp în viaţă cât nu ştii să pierzi nu ai să câştigi
14. A venit toamna, acoperămi inima cu ceva, cu umbra ta sau cu umbra unui copac”.

Subiectul 2:

“Posesia unei oglinzi frumoase este foarte importantă în viața unui om”
“Idealul unui om și toate dorintele sale trebuiesc concentrate spre achiziționarea unei oglinzi stabile și bune”
– “Nici un om nu trebuie sa treacă prin viață fără a avea în folosință măcar o oglindă bună”
– “Oglinda trebuie să fie nelipsită din garderoba oricărui idealist”
– “Când te uiți în oglindă, te vezi pe tine, dar uneori mai vezi și alte lucruri, mobila”
– “Vampirii nu au reflexie în oglindă, deci, conform acestui citat, nu pot fi idealiști”
– “A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă și a avea o oglindă înseamnă a avea un ideal. Niciodata o desincronizare.”
– “Oglindă, oglinjoară, încotro merge această țară? Oglindă, Oglinjoara, nu mai bine plecăm toți afară?”
– “Nu sunt de acord cu acest citat, deoarece Nichita era femeie și se uita mult în oglindă”
– “Se stie că femeilor le place să se uite în oglindă, de aceea Nichita ne îndeamnă idealurile spre achiziția unui astfel de instrument reflectorizant”
– “Personal nu este de acord cu acest citat, deoarece nu sunt femeie ca Nichita să stau să mă cochetez, aranjez și fardez în oglindă ca o matrahulă”
– “Trebuie să ne privim atent în oglindă și să ne întrebăm: Oglindă, oglinjoară, trec și eu bacul în această vară?”

Subiectul 3 – O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale

– “Cetățeanul turmentat este reprezentat în lumea reală de omul obișnuit, adică bețivul român”
– “Misterioase sunt căile scrisorii pierdute”
– “Caragiale era un adevarat miștocar al secolului 17”
– “Putem spune că Caragiale e foarte actual, personajele cu proști și bețivi regăsindu-se în fiecare club de fițe din lumea noastră amară”
– “Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale, deoarece se ocupa cu traficul de zahăr. În mod similar, Farfuridi desfășura afaceri cu farfurii, iar Iordache Brânzovenescu rula afaceri cu brânză”
– “După numele lui Brânzovenescu ne putem da seama că acesta era de la țară și avea rădăcini străvechi în cultivarea brânzei.”

„Edul liric sare de admirație”
„Semnificația motivului ploii- ploaia este motivul ce produce noroiul”
„Motivul soareleui- soarele ne arată iubita din toate părțile și toate laturile”
„Spre fundul poeziei, el ne arată ceva mai bun”
„Poetul ne demonstrează multe și de toate. Și chiar interesante”
„Substantivul «zi»- Marie, zi, m-ai schhimbat vreodată?”
„Poetul român, Daniel Defoe”
„Lectura este un bold al cunoașterii”
„Ana este îngreunată la burtă”
„Iubita i-a intrat adânc în el și-n cap”
„Poetul preferat- Ion Creangă, poezia preferată- Guguță”
„Pe fruntea iubitei, fierbinte, poți face popcorn”
„Otilia s-a căsătorit în final cu George Coșbuc”
„Maria Preda, o tânără bălaie și frumoasă..”
„Grigore Vieru s-a pornit la Chișinău la școala de aviație. Dar pentru că era prea slab, s-a făcut poet. A sfârșit așa ca și fiul luia-cu aleluia”
„Stimată comisie de verificare, pe vârful peniței dumneavoastră stă soarta a mii de copii. Ajutați-ne să dăm examenul. Pupici”

Unul dintre elevi a dat o explicatie cat se poate de originala pentru titlul dramei “Iona”: “Io=eu” si “na=poftim”.

Un alt absolvent crede ca “Politaiul turmentat” a luat locul cetateanului turmentat in comedia “O scrisoare pierduta” pe care un elev a incurcat-o cu “O scrisoare de omor”.

“O scrisoare pierduta are un subiect buclucas.

“Tema operei O scrisoare pierduta are in vedere coruperea care are loc inaintea alegerilor electorale pentru alegerea de deputati”.

“Acasa la Tipatescu intr-o anticamera se afla gazeta Racnetul Carpatilor impreuna cu Ghita Pristanda”.

“In O scrisoare pierduta este vorba despre o scrisoare pierduta de postasul din sat”.

“Zoe Trahanache este personajul principal. El trimite o scrisoare la iubita lui, dar nu ajunge la ea, o gaseste Tipatescu”.

“Conflictul este unul de natura politica, la care Zoe participa cu multa desavarsire”.

“Intr-un final, Stefan Tipatescu pleaca in lume si la un moment dat ii trimite o scrisoare adresata Zoei”.

“In gand ma gandesc la tine”.

“Iubita are o atitudine extremista pentru opusul masculin”.

“Opera Iona este inspirată dintr-un mit, mitul peştelui uriaş”

“Drama îl depăşeşte pe Iona mai mult decât credea”

“Drama pe care o cunoaşte Iona, aflat în burta unei balene de chit…”

“Punctele de suspensie ne vorbesc de faptul că după moartea omului, lucrurile şi punctele rămân pă pământ… Punctele de suspensie au rolul de a încheia blând fraza, arată un mic oftat şi te fac oarecum să rumegi textul…”

“Îmi zboară gândul la vecina de la parter”.

“Perspectiva narativă este avegă”.

“Din perspectiva mea, afirmaţia Nichitei Stănescu…”

“Caragiale satirizează povestea”.

“Zoe îl înşeală pe Tipătescu cu Trahanache”.

“Genul epic este scriitor”.

“Zoe este o femeie isteaţă totdeauna cu armele după ea”.

“Pristanda este un prost, fapt dovedit de limbajul său analfabetic, fără lipsă de dicţie”.

“Zaharia Trahanache provine de la zahăr şi este lipicios”.

“Iona trăia pe o insulă Ninive: a construit o barcă. A fost în ghiţit de o balenă în burta căreia şi pescuia.Iona îşi blestema soarta, pentru că era sărac. Avea cu el un băţ de lemn pe care era prinsă o cârpă”.

“Un om fără în ţel în viaţă este un om mulţumit să trăiască pe fundul civilizaţiei”.

“Iona era captiv într-o proclamă, dialoga cu interiorul său lăuntric”.

“Iona reprezintă o fiinţă acvatică înghiţită de o altă fiinţă”.

“Pe când să ne duceam spre casă, autocarul sa stricat apoi am aşteptat până a venit un mecanic să îl tomnească”.

“Primăvara înverzesc toate vieţuitoarele”.

“Ne-am îmbălsămat de aerul de la nuntă”.

“Eu vaş descrie un tablou din natură deoarece să vedeţi cum arată natura”.

“Eram foarte absolvit de acel peisaj miritim”.

“Pe plajă era multe fete dezbrăcate indecent”.

“Dor nam, că nu ştiu cei aia, dar când mă doare ceva mulţi prieteni e prezenţi la mine, să majute cu ce pot fiecare. Ăştia da prieteni fără chestii de dor”.

“Nu ştiu ce a gândit Nichita Stănescu, în vremea lui de demult, dar azi nimeni n-are chef de dor şi de prezenţă, omul vrea să trăiască după capul lui, în bine sau în rău”

“Cârciumarul Ghiţă creştea nişte porci şi Sămădăul înalt, rău şi cu ochii verzui, alţi porci. Când s-au întâlnit, s-au încăierat porcii şi bărbaţii eroi s-au lovit şi ei, până au căzut laţi lângă hanul cu noroc”.

Într-o zi, vine la Moară Gheorghiţă şi Ana, copiii lui Mara”

“Ana moare şi nu mai prinde Învierea”

“Mara organizează un concurs pentru toţi care veneau la moară”

“Această nuvelă psihologică se desfăşoară la hanul de porci. Aceasta este realizată în spaţiul urban, descriind ţăranul şi dezumanizarea banului”

” Moara cu noroc începe într-o zi când Mara şi-a deschis moara”.

“Cetăţeanul turmentat se întreabă “Eu cu cine votez?” la fel ca susţinătorii de pahar a lui Băsescu”

 “Acest text nu pare dramatic la prima vedere, dar când ne dăm seama că e plin de zaharişiti şi beţivi începe să ne aducă aminte de vremurile noastre şi de Băsescu şi devine trist”

Surse: compendium.ro, adevarul.ro, libertatea.ro, pur-romanesc.net, gandul.info

 

 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bacalaureat 2012:

Relaţia profesor-elev e un amestec năstruşnic de sentimente.

Iubirea este cel mai frumos lucru pentru că aşa m-a învaţat mama care îl iubeşte pe tata.

Luceafarul a coborât pe Pământ şi a făcut sex cu aleasa inimii lui. Cătălina i-a dăruit un copil din flori.

Nu este vorba despre Luceafărul Huilei cum ai crede la început, ci despre o stea.

Ce poate fi mai frumos ca o floare albastră? Aşa i-a venit poetului ideea să scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creşte pe toate drumurile.

Eu nu am jurnal pentru că jurnalul este pentru fete mici.

Din scrisoare lipseşte destinatarul şi expeditorul.

Receptorul este o femeie foarte frumoasă.

Încearcă să mă convingă cu tot felul de cuvinte pentru că aşa este.

Acest Dionis este pur şi simplu distrus de lăcomie, ajunge să se teamă şi de sine, că nu cumva să i se fure banii.

Nu am o carte preferată, dar am fost impresionat de abecedar, din care am învăţat primele litere, dar şi primele poezii.

Conflictul dintre profesor şi elev ajunge şi la vărsare de sânge.

Sper că va (sic!) plăcut. Cred că o să mai vin şi la anul.

Cratima uneori apropie sau alteori departează

Putem avea multe beneficii dacă ştim să evităm să trecem pe partea snobismului care şi el poate fi de multe ori o calitate.

Sunt de părere că un om poate avea cele mai mici calităţi, dar atâta timp cât le arată, le scoate în evidenţă şi le foloseşte cu un scop, este mai de preţ ca un om cu calităţi “imense” care le ţine numai pentru el.

Neştiind să-şi pună în evidenţă calităţile de care dispune, acestea nu îi sunt practic de niciun folos omului. Orice calitate oricât de mică sau de nesemnificativă de care dispune o poate folosi la momentul potrivit în situaţii de urgenţă.

Pentru a avea calităţi trebuie să fii şi puţin inteligent.

În Luceafărul, sunt prezente două planuri: terestru şi extraterestru.

Luceafarul e cea mai lunga poezie romaneasca si din lume, desi nu s-a hotarat exact cate strofe are.

Ce poate fi mai frumos ca o floare albastra? Asa i-a venit poetului ideea sa scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creste pe toate drumurile.

Fata de împărat reprezintă pământul însuşi.

Finalul are caracter justiţiar: “Ce-ţi pasă ţie, chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?”

Subiectul II
1) Unii se nasc cu talent inascut!
2) Banel are cantitatea alergaturii dar ii lipseste amarnic calitatea sutului.
3) Poti sa ai calitati cat 10, daca nai talent esti rece. GHEATA
4) Lucian Blaga a stiut sa isi foloseasca calitatile si azi il sarbatorim pe bancnota de 200 lei. Este una dintre cele mai mari bancnote romanesti, si a fost rapus doar de 500 lei cu Eminescu care e artist.
5) Calificarea e piatra de fundatura a calitatii.
6) Lucian Blaga are mare talent si rima ca un poet.
7) Calitatile umane este bune.
8) Vasile Blaga nu traieste in zilele noastre si nu stie cum e. Acum trebuie sa ai masina de calitate.
9) E frumos sa ai calitati dar mai frumos e un iPhone.
10) Lucian Blaga scrie poezii, Calitatile lui nu sunt porcarii.

Subiectul III
1) Nu este vorba despre Luceafarul Huilei cum ai crede la inceput ci despre o stea.
2) Poezia e despre dragostea dintre o fata si o stea.
3) Catalina si Catalin erau muritori de rand.
4) Luceafarul o lasa rece pe Catalina cu versul “nemuritor si rece”
5) Catalina era printesa, Catalin era servitor iar Luceafarul era o stea.
6) Ospatarul se combina cu printesa in cele din urma.
7) Catalina era pe interes.
8) Nici acum nu se stie unde sunt primele doua scrisori.
9) Mircea cel Batran a venit sa se inchine.
10) Scrisoarea a 3-a contine de fapt o poezie.
11) Mircea cel Batran nu era batran, era doar porecla.
12) Din scrisoare lipseste destinatarul si expeditorul.

Sursa: gandul.info

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din cele de mai sus se impune o concluzie:

Eleva/ul: – Stimată comisie de verificare, pe vârful peniței dumneavoastră stă soarta a mii de copii. Ajutați-ne să dăm examenul. Pupici

Profesorul/rii: – …

Eleva/ul: – Sper că va (sic!) plăcut. Cred că o să mai vin şi la anul.

Profesorul/rii: – …

Eleva/ul: –“Trebuie să ne privim atent în oglindă și să ne întrebăm: Oglindă, oglinjoară, trec și eu bacul în această vară?”

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s