Pauză de gânduri

Umilirea din Liège September 28, 2012

Filed under: Erasmus - Liège — elenabejinariu @ 7:15 pm
Tags: , , , ,

În genunchi  în faţa Universităţii din Liège. 14 soldaţi îmbrăcaţi în uniforme de culoarea muştarului proaspăt defecat i-au încercuit pe studenţii care cântă cu mâinile împreunate şi cu ochii în pământ. Ceilalţi fac poze, râd, se uităm ca la felul 17, se opresc curioşi pe scări şi apoi se mută pe trotuar ca să-i vadă mai bine.

Aceasta este doar o parte din ritualul cu care sunt întâmpinaţi bobocii belgieni de la Jurnalism. E botezul lor, nu li se dă sfaturi despre copiat, despre care profesor e al dracului,  nu primesc syllabus-uri gratis, nu li se spune la ce bistro să meargă în timpul cursului X, ci sunt OBLIGAŢI să mănânce prăjituri de pe jos, din stradă.

Trebuie să te supui, trebuie să fii umilit pentru a fi acceptat, trebuie să primeşti o palmă peste ceafă, care să te trezească din visul că “mama şi tata te întreţin, ei plătesc pentru tine şi tu trebuie DOAR să treci din când în când pe la şcoală”.

Este extraordinară mentalitatea lor, la noi, copiii sunt cocoloşiţi de părinţi până la 23 de ani, dacă nu până la 27. Şi când banii vin din surse externe, tu nu trebuie să mai munceşti. Lenea, lipsa motivaţiei de a avea o slujbă, starea de reverie sunt toate din cauza părinţilor. Aşa că domnilor părinţi nu vă mai pupaţi în toate alea copiii şi puneţi-i la treabă.

Prietena mea din Finlanda, Kaisa, mi-a povestit că studenţii din anul I de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport sunt obligaţi, implicit luaţi cu forţa, şi aruncaţi în apa rece a unui râu din apropierea Universităţii. “Dacă vor să fie sportivi trebuie să reziste!” mi-a spus ea.

Ştiu că la noi, doar în armată se mai făceau din astea, ori erai trezit cu apă rece, ori te răsturnau cu tot cu saltea, însă nu am auzit despre astfel de practici la universitate, din păcate.  Din fericire, luni e 1 octombrie, şi trebuie făcută o primire călduroasă/friguroasă celor care au luat bacul şi s-au înscris, chiar intrat, la Jurnalism. Aşa, de dragul ştirii.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s