Pauză de gânduri

Între vin şi peket. November 5, 2012

Gata cu şmiorcăitul şi cu depresia de toamnă-iarnă-dor de casă. În ultima vreme am lăsat cei patru pereţi ai camerei şi am ieşit. De cele mai multe ori fără vreun scop şi asta a fost bine, nimic nu putea să-mi strice planurile.  E destul de urât să stai tot timpul singur/ă, aşa că am căutat oameni cu care să pot comunica. Cu unii mi-a ieşit, cu alţii nu, dar nu mă plâng, până la urmă Erasmus este cea mai frumoasă experienţă pe care o poţi avea în toată viaţa de student. Chiar şi dacă eşti “singur pe lume”, fără alţi amici, de aceeaşi naţionalitate cu tine, prin preajmă.

Uneori trebuie să ştii cum să-ţi schimbi starea de spirit întro secundă, mai ales când ai de a face cu persoane care nu te plac “din principiu” (vezi cazul spaniolilor – nu sunt toţi la fel!- care nu te plac pentru că vii de unde vii). Ei cunosc motivul, eu nu vrvin+peket=eau să-l ştiu şi nici nu mă interesează pentru că, oricum, îi voi evita pe viitor. Dar, în acelaşi timp te întâlneşti cu tineri din Spania care sunt foarte drăguţi. Trebuie să ştii să-i alegi şi, bineînţeles, trebuie ca şi ei să te accepte.

Am vorbit cândva despre peket şi spuneam că e precum apa, mai mult degeaba. De fapt, este ca apa când îl bei simplu, în combinaţie cu vin, te face să nu ştie nici Google Street pe ce străzi ai mers până acasă.

Sfat1: Nu beţi vin cu peket albastru şi violet!

Sfat2: Ca student Erasmus profitaţi de tot ce se poate profita! Altfel, mai târziu o să regretaţi.

Sfat3: “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” – ăsta e mai puternic decât primele două şi se aplică oriunde, oricând şi în orice fel.

Sfat4: Nu daţi banii pe mâncare, plimbaţi-vă şi distraţi-vă! (Pentru fumători: ar fi momentul să vă lăsaţi.)

Sfat5: Nu ţineţi cont de sfaturi.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s