Pauză de gânduri

Ghidul de fracționare al creierului January 17, 2013

Filed under: Graphème — elenabejinariu @ 12:27 pm
Tags: , ,

Se ia un creier, așaa potrivit, și se pune întro cutie craniană.

I se dă utilizatorului un manual în care i se specifică temperatura de funcționare. Și o broșură în care i se spune ce parte a creierului trebuie scoasă în caz de suprasarcină.

Pe urmă omul pleacă acasă.

Vrea să devină un mare învățat. Așa că își scoate encefalul și-l introduce pe cel nou. Pe cel vechi îl pune la răcoare pe geam. Îi face bine ninsoarea și frigul.

Încântat, posesorul de creier intră în bibliotecă. Deschide proiectorul și își alege o carte. Dar îi e frică de nereușită, dacă nu o să știe a citi, dacă nu înțelege? Se decide să-și scoată frica din cap.

Clipește din ochiul stâng și trece la altă pagină. Însă simte că îi e foame. Complicat, ar trebui să schimbe poziția proiectorului și să aștepte mâncarea… . Nu, își smulge foamea din cap.

Lectura îl învăluie în căldura unor amintiri de copil.

– Stai! Astea nu-s amintirile mele!
-Dar cu ce parte de creier ți-ai dat tu seama că nu sunt ale tale?! Vezi de-ți caută creierul înghețat dacă nu-ți convine.

Rândurile-i fug de sub ochi ca urmele de memorie ce nu le mai are.

Error 789773652! Biblioteca se închide pentru moment, au apărut niște scursuri de informații. Vă mulțumim pentru vizită, vă ținem curentul până rezolvăm problema.

-Oare cum arăta mama mea? Mi-a încercat fruntea de temperatură? Mi-a dat sirop cu lingurița? Mi-a adus cartea mea preferată de colorat? Ce titlu purta romanul meu preferat? Dar mama, pe ea cum o chema?
-Îmi pare rău, eu sunt o bucată de materie roză și vâscoasă. Nu am de unde să știu.
-Și mai devreme, cine era femeia aceea care se ascundea în fularul albastru?
-Era Maya, dar numai numele îl știu.
-Era mama ta?
-Poate.
-Și nu ți-e dor de ea?
-Nu, că eu n-am dor. Eu am doar minte.
-Și te minți demult?
-Sunt câțiva ani.
-Și nu te doare?
-Pe mine? Nu. Pe cei în care stau îi doare.
-De ce te-am întrebat de mama?
-Voiai să-ți șteargă cineva lacrimile și ai strigat-o pe ea.
-Și cum i-am spus?
-Mama.
-Nu, nu mama, numele ei, cum i-am spus?
-Mama.

-De ce faci asta?
-Ce fac?
-De ce mă chinui cu întrebări de mamă?
-Pentru că tu poți să simți, iar eu nu.
-Nu ți-e teamă că ai putea să mă omori?
-Mi-ar fi fost, dar tu ai scos-o.
-Mă duc să-mi iau creierul înapoi.
-Vezi tu, nu se mai poate.
-De ce să nu se poată?
-Pentru că nu mai vreau eu.
-Și ai să mă lași așa înțepenit?
-Da.
-Dar am să mor.
-Tu da, eu nu.
-Cum să nu!?
-Ai semnat că pot fi resuscitat la centru și revândut.
-N-am semnat așa ceva! Ești un monstru care ucide oameni!
-Știu.
-Și nu-ți pare rău de ceea ce faci?
-Dar nu fac  nimic, doar vorbesc cu tine.
-Și mă sabotezi, mă faci ne-om.
-Uite, te las să scoți orice parte din mine vrei, dar numai una.
-Pentru ce? O vei alege pe cea pe care o vrei tu.
-Nu, te las să alegi.
-Dar nu pot cu tine în mine.
-Da, așa e. Știi ce aș scoate eu în locul tău?
-Ce?

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

A pornit apoi spre fereastră, zădapa îl acoperise, l-a căutat minute, ani și zile. Când zăpada se topea, construia una nouă, dar el tot nu era acolo.

Și nici măcar nu putea întreba.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s