Pauză de gânduri

ICR la Paris fără minima moralia March 20, 2013

În 2013 România și a sa literatură este invitată de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Paris.  Însă scriitorii Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu și Gabriel Liiceanu și-au exprimat intenția că refuză să participe la acest eveniment. Motivul pare a fi politica pe care o are Institutul Cultural Român, prin persoana directorului său, Andrei Marga.logo2 Salon du livre de Paris_0

De la intenția de a refuza, Cărtărescu statutează neprezentarea sa ca „o formă de protest”, așa cum afirmă în interviul pentru AFP, citat de RFI.

Autorul „Minima moralia”, Andrei Pleșu, declară pentru Adevărul că i se pare „ imoral să mă las inclus în programul unei instituţii pe care o socotesc aflată în plin derapaj.”

De asemenea, filosoful Gabriel Liiceanu spune că nu se simte „nicicum reprezentat de actuala politică a ICR.”

La Salon nu va fi prezent nici premierul Victor Ponta, acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat. Lucru pe care premierul l-a negat.

La cea de-a 33-a ediţie a Salon du Livre din Paris, desfășurată în perioada 22 – 25 martie vor participa 24 de scriitori români. Programul complet aici.

Sursa foto:RFI

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s