Pauză de gânduri

Protest „ICR off” la Salonul de carte de la Paris March 22, 2013

Acum două zile scriam aici despre „forma de protest” a scriitorilor Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu de a nu se prezenta la Salonul de carte de la Paris, unde România este invitată de onoare.ponta

Aseară, la deschiderea oficială, câțiva tineri au purtat măști cu chipul celor trei, dar și a lui Victor Ponta pe a cărui frunte scria „PLAGIAT” – așa cum apare în imaginile celor de la Digi24 -. Aceștia au protestat împotriva politizării Institutului Cultural Român și a conducerii sale, împărțind manifeste înscripționate cu „ICR Off” .

Directorul ICR, Andrei Marga a susținut că nu a văzut niciun protestatar, fiind preocupat de primirea la standul românesc a președintelui francez, Francois Hollande.

Presa franceză scrie despre boicotul autorilor români „pentru a denunța politica culturală a țării lor”. (FRANCE 24) Iar Le Nouvel Observateur vorbește despre decizia autorului romanului „Orbitor”, care vine „pe fondul atacurilor noii conduceri a ICR împotriva unor intelectuali acuzați că îi sunt favorabili președintelui român de centru-dreapta, Traian Băsescu”.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s