Pauză de gânduri

„Rocker”, am fost, rockeri suntem April 11, 2013

rocker 2Mi-era teamă, încă de la început, de sala plină. Știam că al nostru public consumator de filme românești, popcorn și cipsuri într-o sală de cinema nu îmi va face proiecția mai plăcută. Adăugând frigul din sala Cinematografului Victoria, șansele ca disconfortul să fie minim  sunt la fel de minime.

De apreciat a fost faptul că după film 90 % din spectatori au plecat și au rămas numai cei interesați.🙂 Deja vorbim de high level, vorba franțuzului.

Înainte de toate trebuie spus că actorului Dan Chiorean i s-a decernat premiul pentru “Cel mai bun actor” la Kino Pavasaris | Vilnius International Film Festival.

Discuția de după film, cu cei doi actori ai filmului „Rocker”: Dan Chiorean (Victor) și Alin State (Florin) a fost pe cât de încâtătoare, pe atât de captivantă. Unii oameni s-au plâns de limbajul licențios, actorii le-au răspuns că și ei au fost puțin mirați, la început, când au citit scenariul, „însă limbajul din film este cu mult sub nivelul a ceea ce auzim zilnic în tramvai” a nuanțat Dan Chiorean. Așadar, haideți să nu mai fim atât de pudici. Când citiți Libertatea și Cancan cred că aveți parte de un limbaj mult mai scabros. Dar, să revenim.

„Nu-i ștres” dacă nu cunoști scenariul

Printre amănuntele aflate din culisele filmărilor se numără faptul că în Oradea, când s-au apucat de tras primele scene nu ninsese, așa că pe măsură ce zăpada creștea și ninsoare se întețea, echipa a decis să o ia de la capăt. Așa că au turnat încă o dată, cu tot cu zăpadă, scenele deja filmate.

Tot legat de zăpadă, în film este scena în care Victor, rămas fără mașină, trebuie să ajungă la serviciu (face măsurători cadastru) în câmp. Ceea ce i s-a întâmplat a fost faptul că „nu îmi luasem stația la mine, uitasem, și rolul meu era să merg prin marea albă de zăpadă. Eu sunt un actor care nu se oprește până nu i se spune „STOP”. Și eu mergeam, și tot mergeam. Cei care filmau credeau că eu am stația și că o să mă opresc imediat ce îmi spun. Dar eu mergeam în continuare, până când am intrat în pădure, adică după vreo doi kilometri. Și îmi spuneam în sine-mi: „Ce tehnologie au acum, pot să mă vadă și prin pădure, printre copaci.” Mi-am dat seama într-un final și m-am întors.”

Pentru că filmul s-a turnat în două luni de iarnă, cei de la serviciul de catering trebuiau să le aducă mereu băuturi calde celor de pe platoul de filmare. Tot Dan Chiorean (Victor) are o poveste legată de acest serviciu „era un băiat foarte fain, care venea mereu și îmi aducea ceai. Dar pe frigul acela nu te încălzeai numai din ceai. Așa că într-o zi îi spun băiatului „Mai fă ceva la ceai.” Acesta mă întreabă dacă îl vreau și mai fierbinte? I-am repetat că vreau să-mi facă ceva la ceai. A doua zi, mi-a adus ceaiul cu puțină palincă în el. Deja simțeam căldura.”

Pelicula este un debut cinematografic pentru ambii actori, astfel că după ce au primit rolul și au ajuns la Oradea pe platou, în primele două zile nu au primit scenariul. „Toată lumea ne spunea când întrebam de scenariu că „Nu-i ștres”, eu tot încercam să-i corectez cu „nu-i stres”, dar nu a funcționat. A treia zi o colegă îmi aduce scenariul și-mi spune să citesc „Victor”. Îl iau, mă duc la mine în cameră și fac ca orice actor, mă uit să văd câte linii am. Prima pagină era plină de „Victor”, și a doua, și următoarele, până la cea de a 96-a. Atunci am intrat în panică și i-am zis lui Marian Crișan că e primul meu film, și că mi-e ca nu cumva să mă întor la Cluj cu coada între picioare, pentru că mă dă afară. El mi-a răspuns că are încredere în mine pentru că nu m-a distribuit degeaba pe mine.”

„Marian s-a pliat foarte mult pe noi, de aceea tot apăreau modificări în scenariu”

rockerÎn ceea ce-l privește pe Florin, dependentul de heroină, jucat de Alin State, acesta a învățat scenariul în timpul turnajului „ne vedeam dimineața în camera mea și repetam replicile. Seara, după filmare ne adunam din nou și ne uitam peste ce trebuia să filmăm a doua zi. Numai că seara, Marian schimba scenariul, mai adăuga scene și alte replici, pe care ni le prezenta dimineața. Așa că tot ce învățam de cu seara nu mai era de folos. Se întâmpla să stăm toți trei și să lucrăm pe scenariu. Mai tăiam din linii, scoteam ce ni se părea în plus. Adică, Marian s-a pliat foarte mult pe noi, de aceea tot apăreau modificări în scenariu”.

 „Ai două zile să înveți să cânți două piese la tobe”

Pentru a intra în pielea lui Florin, Alin State a trebuit să slăbească 8 kilograme și s-a documentat urmărind roluri asemănătoare  și citind cărți despre psihologia personajului. „În plus, m-a ajutat și regizorul, Marian Crișan, care mi-a făcut legătura cu un grup de dependenți de heroină care au fost internați într-un centru dinafara Bucureștiului. Și ei mi-au povestit cum se comportau atunci când nu-și luau dozele. Au fost povești care m-au ajutat foarte mult. Chiar și în film, Victor spune „Și noi suntem oameni”, și este cât se poate de adevărat, și dependenții sunt oameni, chiar dacă noi nu vrem să știm de ei. În București sunt doar trei centre de dezintoxicare, iar numărul dependenților este de circa o sută de mii.”

Ulima scenă din film, în care „marele anonim, tăticu” (aka Victor) cântă la tobe nu are efecte speciale, actorul spunând că „disperarea face minuni. Am citit scena și le-am spus că eu n-am cântat în viața mea la baterie. Mi-au spus „nu-i nimic, ai două zile să înveți să cânți două piese la tobe”, și le-am învățat.”

La un moment dat, Florin vorbește despre „manifestul împotriva MTv” și despre „noul val cinematografic românesc” care este după spusele lui Alin State o „autoironie fină a regizorului, care el însuși face parte din acest nou val”.

Filmul „Rocker” produs de Marian Crișan va mai rula la Cinema Victoria în perioada 12-18 aprilie la orele: 13.30; 15.30; 17.30 și 19.30. Prețul biletului este studențesc, de 8 lei.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s