Pauză de gânduri

Tu zici că ai absolvit, eu zic că… June 7, 2013

Filed under: Cu sau Fără Rost — elenabejinariu @ 12:46 pm
Tags: , ,

Am absolvit. Nu m-au trecut emoții înalte și nici nu am avut când să fiu emoționată, cel puțin nu în cele două ore petrecute în Aula Magna „Mihai Eminescu” de la „Cuza”. Cred că mint, îmi amintesc că mi-am zis să nu mă mai uit la mama, pentru că o să-mi tremure vocea și o să încep să plâng. Am spus prăpăstii de la pupitrul sălii, aveam altceva pregătit, doar mi-am repetat discursul de zeci de ori în seara de dinainte, când nu am putut să dorm deloc. Așa se manifestă la mine emoțiile, în avans cu 24 de ore.

Scrisesem diplome cu Vicol, Adriana, Giorgiana și Roxana până la unu și ceva noaptea. Când am intrat în casă nu mai aveam chef să fac duș, mi-am zis că o să adorm cu părul ud și o să-mi stea ca o măciucă. S-a dovedit a fi un gând cât se poate de tâmpit.

Eram la baie când a sunat „.tata” și Seby mi-a spus că au intrat în Iași și că sunt „prin Păcurari”. Acum îmi dau seama că habar nu aveau că-s în Păcurari, căci în loc să ajungă la gară, au ajuns la Oficiul de Stare Civilă Iași.

Am plecat fără să mă usuc bine, în stație la Metalurgie sunt la orice oră din zi și din noapte câte 10-13 taxiuri. Bineînțeles că la cursul meu festiv a plouat ca de Sfântul Ilie. Când eram pe pod, am văzut că în ultimul taxi a urcat o cucoană, probabil de la vreo bancă, și eu am rămas ca proasta-n mijlocul străzii. L-am sunat pe Ștefan să îmi facă o comandă, dar ființele de la Eurotaxi i-au spus că nu trimit nicio mașină, pentru că o să vină una în stație.  Am văzut un taxi și am fugit spre el, era pentru o altă fată. Un altul a trecut pe lângă mine și a intrat pe o străduță, în spatele unui bloc. În final, am urcat la un nene în taxi și i-am zis să mă ducă la Starea Civilă.

Absolvire Jurnalism 2010-2013Omul s-a uitat lung la mine, dovadă că eram cu o claie de păr nepieptănată, în teniși și cu o geacă de piele. Cine știe ce gânduri și-o fi făcut. Mi-a explicat de ce ploaia e ca pâinea caldă pentru taximetriști, pentru că „toate doamnele lasă mașinile acasă”. Carevasăzică, mai era și misogin, spunând indirect că femeile sunt cele mai proaste șoferițe și că pe vreme de ploaie nu conduc, ca să nu facă accident. I-am zis să mergem prin Tudor, el a luat-o apoi prin Podul de fier, unde era o coloană de vreo 20 de mașini. În timpul ăsta, mi-a vorbit despre Nichita și vărul lui, Simirad, pe care „îi cunosc de aproape”. Cât de aproape nu mi-a zis, s-a oprit când a observat că vorbesc la telefon.

Pe o linie era tata, pe cealaltă o colegă ce mă întreba de catalogul cu numele colegilor -wtf cares? nouă-. În Târgu Cucului alte zeci de mașini blocate. De trei ori, până să o fac, îmi venea să-i spun omului că-i dau 15 lei și plec pe jos, că nu mai aveam rădbare. Mi-am strâmbat și schițele de la umbelă în portiera lui, așa că am renunțat să mai merg cu ea deschisă, chit că ploua zdravăn. I-am luat pe ai mei și am trecut din nou pe lângă aceiași muncitori care se făceau că sudează țevi și pe lângă aceiași polițiști care „fluidizau traficul” – acolo doar apa era fluidă, că mașinile erau bară la bără. Stăteau două minute, avansau 5 metri, alte două minute de pauză, alți 5 metri, și tot așa.

Nu apucasem să fac nimic, rochia era necălcată, unghiile fără ojă, toți pantofii din casă erau plini de noroi, nici de cafea nu aveam, nici apă, nici hainele împăturite în dulap. Dezordine totală. Nu am vrut să fiu eu implicată în organizarea cursului fesiv, un coleg care semnase și el contractul cu firma de la care am luat robele și tocile spunea că el doar a semnat, așa… ca să fie la număr. Și eu tot de aia semnasem, dar never mind. Faptul că nu au fost erori monumentale, gafe groaznice de organizare (am rătăcit o diplomă de a unei colege, știu sigur că am scris-o, căci ne-a luat mult să le găsim tuturor ceva special) mi-a arătat că ne-am descurcat, căci foarte puțini au fost cei care mi-au zis că a fost bine.

Doamne ferește, nu aveam pretenția de la toate coloratele să-mi spună „mulțumim, băi, fraiero, că te-ai ocupat de asta și că a fost fain”, din contra s-au trezit mulți care au avut atât de multe idei geniale, sfaturi și observații de parcă era musai să fie ca ei, altfel capul îmi stătea unde-mi stau piciorele. Tare bine ar fi ca să și facem ceea ce spunem, căci, zău că mă pricep așa de bine la dat ordine fără sens, încât aș putea primi o diplomă de inventivitate.

N-am gustat o prăjitură, n-am ciocnit niciun pahar de șampanie și știu că mulți n-au făcut-o. Nu m-au deranjat toate astea, căci așa am conștientizat, din nou, că aici nu e locul meu. Că oamenii ăștia de care sunt înconjurată sunt atât de efemeri și de antipozi, încât nu mă pot supăra pe ei, ci doar ignora. Ei sunt ca șuieratul trenului care trece prin gară, și o dată ce te-ai depărtat de peron zgomotul nu-ți mai pare atât de insuportabil, ba îți place să-l auzi, ca să-l studiezi.

Sunt absolventă, ca alte sute de absolvenți. Cu ce ne ajută asta? Să ne găsim un loc mai bun, drumul pe care scrie numele nostru. Și dacă nu l-am găsit încă, să ne luăm după semne, fie la gară, fie la Starea Civilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s