Crăciunul meu în Spania a fost aproape perfect, lipsea zăpada de acasă de la mama. Mi-am uscat oasele plouate din Liège la 15 grade și m-am bucurat ca la 8 ani când m-am dat în leagăn.
Madridul nu mi-a plăcut extraordinar de mult, însă sunt super încântată că m-am întâlnit cu don Quichotte. :X
Toledo este un oraș pe care trebuie să-l viziteze oricine, înaintea capitalei. Și asta pentru frumusețea fortărețelor, pentru aerul „de bine” pe care ți-l dă, pentru culoarea cărămizie, pentru panorama splendidă, pentru terasele cu bere Mahou la 2 euro și puțin, pentru că este „orașul celor trei culturi” (creștinii, arabii și evreii locuiesc împreună de prin anul 900). Și bineînțeles pentru don Quichotte.
Diferența din a intrepreta Crăciunul à la roumaine ca pe o sărbătoare în care faci muuultă mâncare pe care trebuie să o și mănânci pe toată, că altfel se strică și e păcat de risipă, și cel al spaniolilor este că aceștia din urmă recreează în fiecare an scena biblică a nașterii lui Iisus Hristos, în mărime naturală și pe o suprafață de peste 400 de metri pătrați. Ansamblului îi spun „El Belen”, în plus majoritatea oamenilor au unul în miniatură în casă, sub brad. Am vizitat Belenul din El Escorial, orașul unde și-au avut reședința istorică regii Spaniei, e oarecum ciudat să vezi ceea ce ți-ai imaginat de la 5-6 ani că ar însemna nașterea Domnului. E altfel și față de imaginea pe care o ai în cap la peste 20 de ani.
Un lucru nu am înțeles, care este rolul elefantului în toată povestea asta?
Pe de altă parte, credeam că dacă spui cuiva ceva întro limbă de circulație internațională, o faci ca să îți răspundă în aceeași limbă. În Spania nu se întâmplă asta, este bine că noi avem șansa ca limba română să se aseamene cu spaniola, dar pentru un chinez nu cred că este la fel. Sau poate am dat eu peste persoanele nepotrivite (tipa de la bilete din metrou, tipa de la poarta de îmbarcare și mai ales bărmănițele!! ) Dacă ești barman ar trebuie măcar să știi meniul și în engleză, dar ele nu, nu știu o boabă de engleză.
N-am încercat cu franceza, mi-a fost mie jenă, sau poate că aici îmi dădeau clasă, data viitoare o să mă conving.
Totuși, mi-a fost dor de ploaia din Belgia și de limba asta nazală și plină de accente dificile. Pe aeroport m-am oprit să respir aerul umed ca și cum aș fi fost intoxicată cu prea mult soare, deși iubesc soarele. Încă nu știu de ce îmi place țara asta.
Bine, 2013 trebuie să fie așa cum trebuie să fie.
La mulți ani!
Pauză de gânduri 