Banchetul… din dulap. June 13, 2013

Nu știu câți dintre colegii cu care am sărbătorit seara trecută au avut parte de „surpriza din dulap”. Însă, cu siguranță cei care s-au bucurat de neașteptata apariție a capetelor luminate: Adriana, Giorgiana și subsemnata nu o să o uite prea repede. Mwahahaha, dragii mei, nu vă închipuiți ce fețe aveați când noi strigam „bwwhuhu” din dulapul de lângă toaletă. Trebuie să ne mulțumiți că v-am lăsat să mergeți mai întâi la baie și că v-am speriat doar când ieșeați, altfel… noi nu garantam nimic.

Cei mai destoinici pleacă ultimii

A fost frumos, foarte frumos, cel mai frumos banchet pe care l-am avut vreodată (căci în clasa a XII-a eram mizantropă și n-am participat).

Țin să le mulțumesc Mădălinei și Dianei, care au muncit foarte mult pentru a-l organiza. Gândurile mele cele mai bune se îndreaptă și către domnii profesori, care au dansat cu noi și ne-au înconjurat de zâmbete și fericire.

Acum partea cea mai importantă, nu am să uit nicicând masa noastră rotundă, a oamenilor cu IQ-ul de peste 1520 (nu, nu e o prostie, suntem opt fete foarte deștepte, frumoase și vesele).

Așadar, de la dreapta la stânga mea: Giorgiana îți mulțumesc pentru că ai rezistat dansurilor mele cu superspeed (păcat că n-am avut nitro că te duceam în spate până la cămin 🙂 ).

Roxana, zâmbetul tăău…. nu e ca zâmbetul meu, așa încât îți doresc să nu-l ștergi de pe chip nicând pentru că ești probably the best Erasmus from Bruxelles. Get it? 🙂

Ilincaaa, „omul de bază” al Andreei, sufletul petrecerii și al după-petrecerii 🙂 Eu nu știu de unde-ți tragi energia, că nu te-am văzut un moment obosită. Să știi că dacă o să fac vreodată un chef, tu o să fii trecută la guest star, pe sistemul cu cartele perforate „all you can eat & drink” 🙂

Andreea, l-ai cântat pe Ghiță mai bine decât Cleopatra și ne-ai amintit cântece pe care nu credeam, sau nu voiam să le mai știm.

Ștefana, am avut șansa să stau la aceeași masă cu o super șefă de an, care „dă” fenomental în poze,  și cu o minunată șefă promoție, ce-și poate dori un om mai mult de atât? 🙂

Georgiana, pentru tine aș fura o mireasă, doar de dragul poantei. 🙂 Contez pe tine la revederea de 10 ani!

Adriana, jefa dame tus besos, rapido, rapido, asta ar fi trebui să urlăm din șifonier, măcar ne pupa lumea, nu ne…  . Unde mai pui că aproape ne sufocam acolo pentru a-i face fericiți pe camarazii noștri. Dac-ar ști ei cum e să trăiești închis în întuneric și să pândești ca un spion fără ajutor de la James, James Bond… . Ehh, dar nu știu. :))

Îmi pare rău că nu au fost și ceilalți împreună cu noi. Ar fi fost perfect să o am lângă mine și pe Steliana – pentru care am cântat Ducu Bertzi – M-am îndrăgostit numai de ea- , Corina, Roxana, Mihaela, Cerasela, Banană și Vicol.

Sper ca acest post să-i determine de pe acum să-și dorească și să fie prezenți peste 10 ani.

Pe lângă toate amintirile astea, mai sunt și cei 4 gb de poze și filmulețe de pe aparatul meu.

Și e clar că cei care ne-au reclamat, ca să nu mai cântăm pentru că vor să doarmă la ora cinci dimineața, nu erau oameni, erau niște bestii. 😛

Umilirea din Liège September 28, 2012

În genunchi  în faţa Universităţii din Liège. 14 soldaţi îmbrăcaţi în uniforme de culoarea muştarului proaspăt defecat i-au încercuit pe studenţii care cântă cu mâinile împreunate şi cu ochii în pământ. Ceilalţi fac poze, râd, se uităm ca la felul 17, se opresc curioşi pe scări şi apoi se mută pe trotuar ca să-i vadă mai bine.

Aceasta este doar o parte din ritualul cu care sunt întâmpinaţi bobocii belgieni de la Jurnalism. E botezul lor, nu li se dă sfaturi despre copiat, despre care profesor e al dracului,  nu primesc syllabus-uri gratis, nu li se spune la ce bistro să meargă în timpul cursului X, ci sunt OBLIGAŢI să mănânce prăjituri de pe jos, din stradă.

Trebuie să te supui, trebuie să fii umilit pentru a fi acceptat, trebuie să primeşti o palmă peste ceafă, care să te trezească din visul că “mama şi tata te întreţin, ei plătesc pentru tine şi tu trebuie DOAR să treci din când în când pe la şcoală”.

Este extraordinară mentalitatea lor, la noi, copiii sunt cocoloşiţi de părinţi până la 23 de ani, dacă nu până la 27. Şi când banii vin din surse externe, tu nu trebuie să mai munceşti. Lenea, lipsa motivaţiei de a avea o slujbă, starea de reverie sunt toate din cauza părinţilor. Aşa că domnilor părinţi nu vă mai pupaţi în toate alea copiii şi puneţi-i la treabă.

Prietena mea din Finlanda, Kaisa, mi-a povestit că studenţii din anul I de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport sunt obligaţi, implicit luaţi cu forţa, şi aruncaţi în apa rece a unui râu din apropierea Universităţii. “Dacă vor să fie sportivi trebuie să reziste!” mi-a spus ea.

Ştiu că la noi, doar în armată se mai făceau din astea, ori erai trezit cu apă rece, ori te răsturnau cu tot cu saltea, însă nu am auzit despre astfel de practici la universitate, din păcate.  Din fericire, luni e 1 octombrie, şi trebuie făcută o primire călduroasă/friguroasă celor care au luat bacul şi s-au înscris, chiar intrat, la Jurnalism. Aşa, de dragul ştirii.